Reacția Partidului Politic PACE privind decizia CC de a declara neconstituțională desemnarea repetată a Nataliei Gavrilița

Partidul PACE în nenumărate rânduri a venit cu reacții dure asupra situației tensionate în contextul legalității acțiunilor pe segmentul guvern și parlament.Manevrele politice de până acum realizate de către partidele parlamentare, au fost pe alocuri bune, dar fără suport juridic inclus în cadrul costituțional. Considerăm că în Republica Moldova clasa politică și parlamentarismul sunt compromise definitiv și legislativul nu mai poate reprezenta poporul.

 

Luând cunoștință cu Hotărârea emisă de Curtea Constituțională pe 23 februarie 2021, constatăm că înalta instanță a dat dovadă de respectarea principiului separării puterii în stat, a păstrat prevederile constante, emise anterior. Nu putem să nu subliniem faptul că s-a ținut cont și de recomandările Comisiei de La Veneția, astfel prin prezenta Hotărâre, Curtea a readus în câmpul constituțional situația care era în dilema din 11 februarie curent.
Curtea Constituțională s- a detașat de opiniile politice și a emis o hotărâre proprie care a dus la consolidarea statului de drept și a demostrat partenerilor externi că Republica Moldova pășește pe calea democrației.
Regretabil este faptul că reprezentantul președintelui Maia Sandu în expunerea poziției președinției la Curtea Constituțională a adus argumente mai mult politice decât juridice, ceea ce subminează în continuare credibilitatea instituției date.
În mod repetat Curtea Constituțională stabilește carențe de neconstituționalitate ale acțiunilor întreprinse de către Maia Sandu. În Republica Moldova până nu vor avea loc alegeri parlamentare anticipate și nu va veni PACE în Parlament, cu părere de rău, în țara noastră va domina haosul, vor fi organizate mari proteste în fața Președenției și în fața Parlamentului, iar oamenii din păcate vor trăi din ce în ce mai rău și vor fi folosiți de politicienii corupți și iresponsabili în jocurile lor murdare.
Reiterăm poziția echipei Partidului PACE cu privire la acordarea suportului necondiționat Președintelui Republicii Moldova, Maia Sandu în această situație complicată pentru țara noastră, de a gestiona corect și pașnic perioada de până la alegerile anticipate.Trebuie să ne unim eforturile să aducem PACE în Moldova.

 

Vă încurajăm să ne trimiteți opiniile dumneavoastră. Luați legătura cu reprezentanții PACE - partidulpace@gmail.com

Adresa: Chișinău, str. Alexei Sciusev 80A
Email: partidulpace@gmail.com
Telefon: +373 22 270890
Telefon: +373 67 270890

PARTIDUL ACASĂ CONSTRUIM EUROPA © 2021