Constituirea OT PACE la Cahul

Partidul Acasă Construim Europa, crește, devine mai consolidat, iar echipa sa, în care se regăsesc doar profesioniști, își continuă demn drumul constant spre evoluție și un viitor mai bun pentru Moldova.

Astfel, în data de 22 noiembrie, 2020, a fost constituită Organizația Teritorială PACE la Cahul.

 

Ca de fiece dată, am fost întâmpinați cu fețe zâmbitoare și oameni buni la suflet. De fapt, așa cum este caracteristic poporului nostru. O locație de o deosebită frumusețe, din apropierea graniței cu România de unde se putea vedea satul Roșu. La evenimentul de constituire a OT PACE la Cahul au fost prezenți circa 30 de persoane.

 

Așadar, în cadrul evenimentului de constituire a Organizației Teritoriale PACE la Cahul, au fost aleși:

 

– Președintele OT PACE la Cahul , Ion Comănici

– Vicepreședinte –Tatiana Buduleț

– Secretar- Ionela Roman

– Cenzor – Victoria Canger

 

Nu avem cum să nu menționăm despre frumusețile locului care a marcat pe fiecare dintre membrii echipei noastre. Pajiștile întinse, frumos nuanțate în culorile toamnei, pitorescul satelor din împrejurimi, voioșia și ospitalitatea localnicilor.. Aceste momente cu siguranță ne vor rămâne în memorie mulți ani de acum încolo și vom reveni cu mare drag!

 

Nu mai puțin ne-a bucurat să constatăm că suntem apreciați ca echipă și partid și în regiunea de sud a țării, dovada celor spuse o constituie prezența în număr mare a oamenilor de aici la întâlnirea cu noi și mai cu seamă, interesul de care au dat dovadă, curiozitatea cu care ne-au ascultat și implicarea activă din partea lor în discuții.

 

Pe final, Președintele Partidului Acasă Construim Europa, Gheorghe Cavcaliuc, le-a mulțumit localnicilor, oamenilor prezenți la eveniment pentru susținere, încredere și i-a asigurat de reciprocitate în toate activitățile partidului PACE, activități ce sunt și urmează a fi întreprinse doar în favoarea oamenilor acestei țări, pentru că doar împreună vom reuși să creștem, să ne dezvoltăm și să aducem ACASĂ EUROPA.

 

PACE este prima formațiune politică care păstrează, atrage și valorifică OAMENII împreună ACASĂ, construind EUROPA.

 

Vă încurajăm să ne trimiteți opiniile dumneavoastră. Luați legătura cu reprezentanții PACE - partidulpace@gmail.com

Adresa: Chișinău, str. Alexei Sciusev 80A
Email: partidulpace@gmail.com
Telefon: +373 22 270890
Telefon: +373 67 270890

PARTIDUL ACASĂ CONSTRUIM EUROPA © 2021