COMUNICAT DE PRESĂ

Partidul Acasă Construim Europa (PACE) regretă că Procuratura Generală s-a lăsat antrenată în jocurile politice ale unor forțe de la guvernare, care prin dosare la comandă încearcă să elimine din cursa electorală concurenți incomozi pentru acestea.

Liderului PACE, Gheorghe Cavcaliuc, i se incriminează că ar fi organizat și instigat la acțiuni violente. Președintele PACE a respins aceste acuzații ca fiind nefondate, fără vreun temei juridic și chiar tendențioase.

Potrivit lui, scopul acestor acțiuni este unul exclusiv politic. ”Asistăm la o încercare necamuflată de a nu admite la alegerile parlamentare anticipate un partid tânăr, care nu s-a compromis prin acte de corupție. Acest dosar politic se înscrie în campania de denigrare, inițiată de unii concurenți electorali împotriva Partidului PACE. Vineri, 14 mai, când echipa PACE a depus actele la Comisia Electorală Centrală pentru înregistrare, mai multe instituții de presă care fac partizanat politic deschis în favoarea unor politicieni aflați acum la putere, au lansat un fals grosolan despre pretinsa participare la alegeri pe listele PACE a fostului deputat român Cristian Rizea, condamnat la București pentru trafic de influență și spălare de bani.

Și pentru că acest fals a fost demontat, vedem astăzi o nouă încercare de intimidare a Partidului PACE și a liderului acestuia, Gheorghe Cavcaliuc, venită de această dată din partea Procuraturii Generale.

Înțelegem de unde vine frica de echipa lui Gherghe Cavcaliuc. Acesta a anunțat acum patru luni că deține informații despre ilegalitățile comise de 30 de actuali și foști deputați și membri ai Guvernului și că presiunile asupra lui se vor înteți. Considerăm că represaliile la care este supus Gheorghe Cavcaliuc și Partidul Acasă Construim Europa au drept scop doar eliminarea unei forțe politice sănătoase, care reprezintă un real pericol pentru politicienii corupți și compromiși.

”Toate aceste presiuni mă fac să cred că scopul real al acestui dosar este Partidul Acasă Construim Europa, care  se consolidează, devine mai vizibil, cu oameni competenți și cu verticalitate, tot mai apreciat de oameni și este văzut deja ca o amenințare pentru cei care încearcă să se mențină cu orice preț la putere”, a declarat președintele PACE, Gheorghe Cavcaliuc.

Vă încurajăm să ne trimiteți opiniile dumneavoastră. Luați legătura cu reprezentanții PACE - partidulpace@gmail.com

Adresa: Chișinău, str. Alexei Sciusev 80A
Email: partidulpace@gmail.com
Telefon: +373 22 270890
Telefon: +373 67 270890

PARTIDUL ACASĂ CONSTRUIM EUROPA © 2021