Cavcaliuc, în diasporă: Am votat ca în Moldova să fie ordine, iar mii de familii despărțite de sărăcie să revină acasă

Liderul Partidului PACE, Gheorghe Cavcaliuc, și-a exprimat votul în Italia, alături de mama și copiii săi, la ora locală 8, ora Moldovei 9. Cavcaliuc a declarat, la ieșire de la urne, că și-a dat votul pentru ca sutele de mii de familii despărțite de sărăcie, plecate de nevoie în străinătate, să se reunească acasă, într-o țară în care va fi făcută ordine, pentru oameni. 

”Am votat astăzi ca în Republica Moldova să fie ordine, ca sutele de mii de familii care au fost despărțite din cauza sărăciei din Moldova să revină acasă. Am votat pentru o echipă puternică și care va crea zeci de mii de locuri de muncă bine plătite la noi acasă, ca părinții, frații și surorile noastre să revină în țară și alții să nu mai plece. Am votat ca Republica Moldova să fie un stat puternic, și cu toții să fim mândri de țara noastră, care va ajunge un stat prosper, un stat european. Așa să ne ajute Dumnezeu”, a declarat Gheorghe Cavcaliuc într-un live pe Facebook.

Liderul Partidului PACE a ales să fie astăzi alături de conaționalii noștri din Italia deoarece în această țară este cea mai mare comunitate de moldoveni din Europa occidentală. Printre aceștia se numără și mama lui Gheorghe Cavcaliuc și  care a muncit în Italia de aproape 20 de ani. 

”Cu 20 de ani în urmă am fost nevoită să plec peste hotare, de lângă trei copii, ca să le pot oferi ceea de ce au nevoie. La fel ca și soțul meu. Am făcut acest lucru ca să le asigurăm o viață mai bună și un viitor mai bun pentru copiii noștri. La fel ca și foarte mulți dintre voi. A fost o tragedie pentru mii de familii. Nepoții mei, copiii voștri merită o viață și un viitor mai bun în țara noastră, care să le poată asigură tot de ce au nevoie acasă. În acest an, pentru prima dată, am votat cu încredere că acest lucru se poate întâmpla. În acest an, pentru prima dată, am votat cu speranță”, a declarat Parascovia Cavcaliuc, mama liderului PACE.

Printre fruntașii PACE care au votat peste hotare se numără și vicepreședintele partidului, Valentina Geamănă, care și-a exprimat votul în Olanda și președintele Organizației Teritoriale Bălți, Ion Straciuc – în Franța.

Vă încurajăm să ne trimiteți opiniile dumneavoastră. Luați legătura cu reprezentanții PACE - partidulpace@gmail.com

Adresa: Chișinău, str. Alexei Sciusev 80A
Email: partidulpace@gmail.com
Telefon: +373 22 270890
Telefon: +373 67 270890

PARTIDUL ACASĂ CONSTRUIM EUROPA © 2021