Al 4-lea an consecutiv este organizat Campionatul Național de Armwrestling
Echipa PACE se mândrește cu domnul Alexandru Grumeza, Vicepreședinte Sport pentru excelenta organizare a Campionatului Național de Armwrestling și promovarea sportului în Republica Moldova.
Anul acesta, timp de 3 zile consecutiv, cu respectarea tuturor normele epidemiologice, zeci de sportivi din țara noastră, categoria juniori și seniori, precum și sportivii cu dizabilități și-au măsurat forțele și depus tot efortul de a deveni campioni.
Menționăm că și membrul PACE, domnul Vasilii Șcuratcov a fost premiat cu trofeul “Cel mai bun Arbitru al anului Competițional 2020, inclusiv al Campionatului Național”, un titlu foarte important, obținut printr-o decizie luată prin vot secret de către o comisie cu 8 membri, dintre care și Secretarul general al Federație Mondiale!
Avem cel mai reprezentativ sport și anual se ating performanțe înalte grație contribuției și eforturilor depuse de către Vicepreședintele Sport, Președintele Federației Naționale Sportive de Armwrestling din Republica Moldova, domnul Alexandru Grumeza.
Partidul PACE promovează sportul și are în programul său următoarele inițiative
















Aportul și susținerea acestui sport se datorează și domnului Gheorghe Cavcaliuc, Președintele Partidului Acasă Construim Europa, care pe parcursul ultimilor 3 ani la rând a înmânat medalii și diplome participanților, dar și a organizat un campionat în rândurile polițiștilor.